fbpx

Conectarea contului de GA4 & Google Ads + Setarea corectă a tracking-ului între GA4 & Google Ads pentru magazine online

În ultima perioadă, am discutat cu mulți proprietari de magazine online care ne-au comunicat că nu sunt siguri dacă contul lor de Google Ads este conectat corect cu cel de GA4. Mai mult, se plâng că nu văd valoarea conversiilor în contul Google Ads.

În acest articol, vă vom ghida pas cu pas pentru a vă asigura că legați corect conturile Google Ads și GA4 și realizați corect procesul de configurare a urmăririi conversiilor. 

Aceste aspecte sunt necesare pentru a fi siguri că datele sunt precise și că fiecare acțiune a utilizatorilor este înregistrată corect. Astfel, vă puteți asigura că aveți instrumentele necesare pentru o analiză detaliată și pentru a lua decizii informate în privința performanței magazinului online.

CONECTAREA CONTURILOR

Pasul 1. Adăugare cont de Google Ads în GA4

  1. Accesăm contul de GA4.
  2. Navigăm la nivelul Admin (colțul stânga-jos).
  3. În secțiunea Product Links – facem clic pe Google Ads Links.
  4. Apăsăm butonul albastru – Link.
  5. Facem click pe Link Google Ads Accounts.
  6. Selectăm contul pe care dorim să-l legăm.
  7. Facem click pe Next.
  8. Facem click pe Submit.

Pasul 2. Conectare cont de GA4 în Google Ads

  1. Accesăm contul de Google Ads.
  2. La nivelul secțiunii Tools & Settings, facem click pe Linked Accounts.
  3. Selectăm Google Analytics 4 (GA4).
  4. Apăsăm butonul „+” și alegem contul dorit.
  5. Facem click pe Link.
  6. În coloana Actions, facem click pe Manage.
  7. Bifăm Web metrics.
  8. Bifăm Google Analytics audiences.
  9. Facem click pe Save.

SETAREA CORECTĂ A TRACKING-ULUI

  1. Accesăm platforma Google Analytics 4 (GA4) și ne îndreptăm către secțiunea „Conversions”. Verificăm dacă acolo este listată conversia „Purchase”.
  2. Accesăm contul Google Ads și navigăm la secțiunea „Tools & Settings”.
  3. Apăsăm pe secțiunea „Conversions”.
  4. Facem click pe „New conversion action”.
  5. Apăsăm pe „Import”.
  6. Selectăm proprietatile Google Analytics 4.
  7. Alegem „Web”.
  8. Facem click pe „Import”.

Pași suplimentari în GA4:

  1. Accesăm “Admin”
  2. Apăsăm pe Data collection
  3. Dăm enable la prima secțiune (Google signals data collection)
  4. În partea de jos, ne asigurăm să avem bifată partea de “User data Collection acknowledgment”

Astfel am parcurs împreună pașii esențiali pentru conectarea corectă a contului Google Ads cu Google Analytics 4 și a urmăririi conversiilor. 

Dacă te afli în situația în care întâmpini dificultăți în procesul de configurare, nu ezita să ne contactezi. Echipa noastră este aici pentru a te ajuta să obții cele mai bune rezultate din setarile tale. 

Mult succes în optimizarea performanței magazinului tău online!

Ti-a placut articolul?